Sarut-o, prostule!

Când eram mică, fiind singurul copil al familiei, eram răsfăţată iar bunica mereu le spunea părinţilor mei: “nu o mai alintaţi atâta că o să-i crească ‘corniţe'”. Aceste “corniţe” erau, de fapt, faptele mele de neascultare şi nesupunere în faţă lor.

Ştiţi oamenii care nu-şi exprimă sentimentele în faţă celui iubit? Ei bine, la nivel inconştient le este teamă că odată ce-şi arată vulnerabilităţile, partenerului său îi vor apărea 2 “corniţe”. Prin confirmarea ataşamentului faţă de acea persoană au impresia că devin fragili şi nu pentru că ar fi deja încornoraţi ci tocmai pentru că le este teamă să nu ajungă încornoraţi.

Ne temem de înşelat, dezamăgire încât purtăm o armură permanentă peste suflet, nu ne exprimăm sentimentele, poate-poate indiferenţă noastră atrage. Ceea ce din start e complet greşit!

Situatia vine din scăderea stimei de sine, nesiguranţă noastră perpetuă că cineva ne poate iubi, aşa plini de imperfecţiuni cum suntem. Şi le vedem pe toate: de la firele albe, ridurile fine apărute la ochiul drept până la câteva potenţiale kilograme-n plus (pe care oricum ceilalţi nu le observă, sunt doar imaginile noastre distorsionate).

Dragilor, toţi suntem suspectibili unor dezamăgiri, este dinamică relaţională. Nu are nimeni garanţia că vor trăi fericiţi până la adâncul bătrâneţilor. Dacă astăzi că-l aveţi lângă voi nu-i spuneţi cât de mult înseamnă pentru voi, când o s-o faceţi? Mâine, când poate aţi avut dreptate şi relaţia voastră nu mai e?

“Ştii că te iubesc?”

“Nu, şi nici n-ai să ştii…”

Foto: Pinterest