Esti nebun? Trateaza-te! Episodul 2.

Bun, știți toată povestea de la metrou, nici nu trebuie să vă mai povestesc că deja am făcut-o (vezi Esti nebun? Trateaza-te!)

Vreau să-i mulțumesc lui Aldus pentru exprimarea părerii sale (vezi aici). Sunt de acord cu el că odată nebun, nu mai pricepi anvengura acțiunilor tale, rațiunea îți este neagră și trăiești în propriul tău coșmar, ceilalți fiind doar subiecte asupra cărora tu-ți poți proiecta traumele.

De asemenea, are perfectă dreptate când afirmă că oamenii nu merg la medic decât atunci când e deja prea târziu. Dar eu vă spun că semnele nebuniei nu sunt mute. Noi, oamenii, nu suntem în permanență fericiți că nu avem cum, fericirea e o stare efemeră, dar în majoritatea timpului suntem în regulă, cu suișurile și coborâșurile noastre. Problema e când nu mai ieși din hăul propriei tale minți.

Vorbeam azi cu un prieten care suferă de depresie de ceva timp. Și-mi spunea: nu există că nu înțelegi că e ceva în regulă cu tine, tu te schimbi iar schimbarea e dureroasă pentru că toți vrem să fim fericiți. Problema e că ne este teamă să mergem la medic. Din cauze financiare, de reputație, preconcepții, rușine (cum adică să mă duc eu la doctor, ce, sunt nebun?!), timp, neglijare etc. Dar tu o simți! Și nu, nu ești nebun, tocmai pentru că-ți pui aceste dileme. Problema e când le ignori din motivele anterior menționate și starea ta se degradează. Da, ajungi nebun!  Dar fără acte.

Militez pentru mersul la medic din stări incipiente, nu când deja părinții și prietenii îți fac programare la doctor, cu sau fără voința ta. În primul rând, tu știi când începe să nu-ți mai fie bine. Vorba lui Aldus: “Deseori, bătrânii care se află în anumite stadii incipiente de demență își ascund simptomele de rude și vecini, pentru că nu doresc să se expună. ” Bun, dacă nu vor să se expună, înseamnă că știu. Sau ba?  Ei bine, acela e momentul să ceară ajutor celor mai apropiați sau cel mai simplu: mergi la un medic pe care nu-l cunoști (deci nu ai de ce să te simți rușinat), fără că ceilalți să știe, dacă consideri că acest fapt te-ar pune într-o lumină proastă în fața lor. Medicul e învățat cu situații mult mai grave decât ale tale, nu te va judeca, doar te va ajuta să treci mai ușor prin starea ta, fie prin consiliere, fie prin tratament medicamentos.

Tu, cel care nu prea te-ai simțit în apele tale normale în ultima vreme, vreau să-ți pui  această întrebare: dacă și eu ajung ca femeia aceea de la metrou? Dacă o iau razna? Și mai ales, în nebunia mea, dacă voi avea un moment de luciditate după evenimente, în care voi muri de tristețe și regret pentru că eu nu sunt acela din imagini, nu eu am comis acele fapte ci boala mea? Să spunem că luciditatea rămâne, cum vei trăi cu tine știind că tu ai comis acele acte atroce? Cât de ușor ți se pare acum mersul la medic? Îți trebuie doar o programare.

Părinții, prietenii? Păi, ei când află, ești deja de Spitalul 9, nu de psiholog. Și nu uitați, e greu să instituționalizezi o persoană fără voia sa, ai nevoie de o hotărâre judecătorească.  Să fim serioși, câte familii din România își permit timpul, costurile și procedurile necesare unei asemenea măsuri?

Repet din nou și subliniez: mergi la medic cât ești semi-normal, când începe să ți se întunece gândirea, când te gândești numai la lucruri negative, când nu poți trece peste o perioadă nefastă a vieții tale. Lasă preconcepțiile: nimeni nu te va judeca, ești un caz ușor care necesită doar un pic de ajutor. Ajută-te singur!

 

100
Foto: upliftconnect.com
Advertisements

7 thoughts on “Esti nebun? Trateaza-te! Episodul 2.”

  1. În opinia mea, palierul dezechilibrelor psihice este larg și încăpător. Prin anormal putem să-l numim și pe un senil, și pe un nebun, și pe un deprimat, și pe un sinucigaș, și pe un bețiv sau drogat, și pe un om care vede roșu înaintea ochilor, într-o criză de mânie. Deci, sunt multe lucruri care pot fi numite dezechilibre psihice. Totuși, puține duc la curmarea altor vieți.

    Singura problemă pe care o văd eu la dizertația ta este că la acea nebunie de spitalul 9, care te face capabil să iei viața altui om, nu se ajunge dintr-o stare de deprimare netratată. Deprimarea netratată te poate face, cel mult, sinucigaș, dar nu te poate face nebun. Așa că degeaba prietenul tău e perfect conștient că ar trebui să meargă la medic, prietenul tău nu este pe calea către nebunie, care ne interesează pe noi. Chiar dacă nu se tratează. Părerea mea.

    Astfel că întrebarea se pune: este nebunul conștient de nebunia lui, în primele faze ale nebuniei? Poate că da. Dar este este conștient la un anumit nivel, cumva vag și intuitiv, pentru că evită să se gândească la asta, este terorizat chiar de posibilitatea de a se descoperi ca fiind anormal. Așa că fuge de întrebarea asta. Sigur că realizează, cumva intuitiv, că ceva nu-i chiar în regulă cu el, dar nu are luciditatea prietenului tău.

    Și n-a avut-o niciodată, pentru că n-a ajuns nebun trecând printr-o fază de deprimare, în care să vi avut totuși posibilitatea să fie foarte lucid. Deprimați suntem mulți uneori, cu nebunii e ceva mai grav, e ceva mai serios acolo. Deprimat ești când viața îți trage săgeți otrăvite în suflet. Nebun ești când nu mai ai simțul identității, adică nu mai ai suflet. Deși unele manifestări exterioare seamănă, cele două tulburări sunt fundamental diferite. În prima ești tot tu, ai un suflet. În a doua, ești alienat. Și nu ajungi de la prima la a doua, că nu-i chiar așa.

    Nebunia e o condiție aparte, nu-i poți cere prea multe.

    Liked by 4 people

    1. Inteleg la ce te referi, doar ca nimeni nu devine nebun de pe o zi pe alta, fara suflet, orb. Trebuie sa existe un inceput, o continuare si o stare finala (vezi cazul nostru cu tipa de la metrou). Pe mine ma intereseaza inceputul si partea intermediara cand mai exista luciditate si cand este cazul sa mearga la medic. La asta se referea si prietenul meu. Ca daca, nebunia apare intr-o singura noapte, a doua zi toti o punem invoca, nu? 😆 🙂

      Liked by 1 person

  2. Alta problema este legislatia, pentru ca degeaba vad oamenii din jur ca un om nu se comporta normal daca n-au parghiile necesare sa intervina.
    Nu-l poti interna fara acordul lui, decat chemand salvarea si politia in cazul in care face o criza. Si cand ajung astia la usa, nebunul se linisteste si face pe victima spunand ca oamenii au ceva cu el si nu intelege de ce. In lipsa probelor, nu-l ia nimeni, ba le mai baga si o amenda celor care au sunat la 112, ca i-au solicitat degeaba.
    Si presimt ca va fi tot mai rau.

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s