Tu ce menire ai?

Cred in menirea de a fi undeva, candva, la momentul potrivit, de a prinde trenul ACELA, de a intalni persoanele pe care le-am intalnit pana acum si pe care le voi intalni de acum inainte.

Cred ca nasterea si moartea noastra ca indivizi ne sunt predestinate. Noua ne place sa credem ca suntem puternici, ca noi controlam vietile noastre cat si mediu inconjurator. Si da, e corect…intr-o anumita masura. Dar oare le controlam 100%? Din cate imi amintesc (sau nu) n-am fost intrebata la nastere daca vreau sa ma nasc in acea zi, luna sau secol (nici nu stiu ce secol as fi ales daca as fi putut sa aleg :))).

Cred in planuri divine. Unele nu sunt tocmai pe gustul nostru, ale muritorilor de rand, experientele sunt foarte neplacute…uneori. Stiu ca au un scop, asta e clar.

Dar care-i scopul? Oricat de mult timp ar trece, incercand sa fac conexiuni intre evenimentele trecute si cele prezente nu obtin decat o singura concluzie: Am invatat inca o lectie. Nu mai sunt cine eram atunci.

Adevarul e ca daca noi am putea controla totul (inclusiv pe noi, dar si aici am mici dubii: priveste-ti doar emotiile fluctuante) si am luat doar deciziile pe care le vrem noi, ca indivizi (fara factorul destinului) oare am fi mai fericiti? Am sti cu certitudine ca acea decizie chiar ne va ajuta?

Nu vi s-a intamplat niciodata sa fiti intr o dilema in care aveati de ales intre doua drumuri, intre mii de ganduri puse in balanta, intre scenarii de “ce o sa fie daca aleg varianta A sau B”? Si pana la urma: ori au picat ambele, ori nu voi ati ales  finalul ci mai degraba soarta prin circumstante pe care nu aveati cum sa le controlati?

Am invatat ca uneori e mai bine sa te lasi purtat de val. Poate ca el are un plan pentru tine. Probabil ca poti lupta impotriva curentului dar, mai devreme sau mai tarziu, prin decalajele provocate tot de impotrivirea ta, vei ajunge acolo unde trebuia sa fii din start.

Toate aceste ganduri mi-au aparut de la o persoana apropiata mie care vrea sa fie “manager”. Daca se poate, astazi. Tanara, fara experienta. Okey, daca maine si-ar indeplini visul, cat ar dura visul ei?

Sa ne imaginam un munte. Incerci sa ajungi pe varful lui. Tendinta e sa faci alpinism, fara coarda de protectie dar la niciun metru deasupra pamantului te prabusesti datorita lipsei de experienta. Dumnezeu iti arata ca poti ajunge sus si pe drumul serpuit care este mai lung dar care, de fapt, te va pregati pentru provocarile varfului.

Varful poate reprezenta multe pentru fiecare. Dar, de cele mai multe, nu este ca-n povesti: “au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ci mai degraba este ca-ntr-un teleferic in care urci pana pe muntele pe care-l vezi. Odata ajuns acolo, vezi altul mai inalt in spatele lui, si asa mai departe…

52389-How-Its-Meant-To-Be
lovethispic.com
Advertisements

7 thoughts on “Tu ce menire ai?”

  1. Şi eu sunt convins că facem parte din planul măreţ al Universului sau al unei entităţi superioare (îi putem zice Dumnezeu sau oricum altfel). Iar acea entitate are grijă de tine în momentele grele. Am simţit chiar eu cum cineva, de undeva, mă sprijină şi îmi trimite oamenii potriviţi. Aşa cum se spune, întâlnim oameni pentru a învăţa şi a nu mai face aceleaşi greşeli. Oameni buni sau oameni răi, care ne fac bine sau rău, dar din toate astea ieşim întăriţi. Dacă persistăm în aceeaşi greşeală, vom suferi până când ne vom învăţa lecţia şi vom fi capabili să mergem mai departe. Referitor la faptul dacă ai fost întrebată la naştere unde şi când să vii pe lume, se pare că noi înşine ne-am ales momentul, locul şi părinţii, pentru a repara greşeli din alte vieţi sau pentru a ajuta alţi oameni. Partea proastă e că, atunci când ne naştem, nu mai ştim nimic din experienţa noastră ca spirit şi trebuie s-o luăm de la capăt, orbeşte.

    Liked by 1 person

    1. Da, adevarul e ca si eu m-am gandit ca e posibil sa mi fi ales experientele pe care le traiesc, tocmai pentru a repara niste greseli din trecut. Dar daca am venit pe lume fara aceasta informatie constienta, o las doar la nivel de presupunere. Daca am trait o viata anterioara, singurele care mi au ramas sunt deja vu-urile pe care le resimt din cand in cand. Dvs aveti deja-vu-uri? Si daca da, cat de des le simtiti? 🙂

      Liked by 1 person

  2. Nu am deja-vu-uri, sau poate nu le-am conştientizat. Dar sunt convins că am trăit, fiecare, mai multe vieţi, în care am fost şi bărbaţi, şi femei, buni şi răi, pentru a aduna experienţe şi a deveni mai buni. Ca să trăim fiecare o singură viaţă, câte suflete/spirite ar fi necesare? Nu cred că ne naştem doar ca să murim, ar fi absurd. Singurul lucru care-mi displace este acela că trebuie să devenim mai buni fără a şti ce trebuie să facem pentru a ne îmbunătăţi karma şi a şterge greşeli din trecute vieţi. Dar dacă eu nu le ţin minte, cum le pot îndrepta? Oricum, am ajuns la aceste convingeri târziu, acum, către apusul vieţii şi poate că aşa e normal. Oricum, dacă nu eram ajutat, probabil că rămâneam acelaşi speriat de moarte ca în tinereţe. Doar că moartea nu înseamnă decât plecarea sufletului, în timp ce oamenii sunt foarte legaţi de materialitatea vieţii şi nu de spiritualitate. M-am întins cam mult. O zi bună în continuare!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s