Taxiul, noua forma de terapie psihologica?

De ce oare simt taximetristii nevoia de comunicare?

Chiar cred ca i-as intelege daca ar munci toata ziua printre hartiute, intr-un birou obscur, mereu dornici de comunicare. Ar avea logica ca atunci cand intalnesc o alta fiinta umana sa le povesteasca parerile si supararile lor.

Dar nu, jobul lor este unul care presupune sub o forma sau alta interactiunea cu oamenii. In aceasta seara, stateam in taxi, obosita, cu gandurile mele prea multe, soferul tot vorbea si ma intrebam: De ce simte atata nevoie de comunicare? Oare sunt eu primul client din aceasta seara si nu a vorbit toata ziua? Oare asa a povestit tuturor clientilor lui de astazi? Oare am eu ceva de ma urc numai in taxiuri unde soferii au pofta de povestit?

Ma vad pe mine mai posomorata si isi spun in interiorul lor: “Ea chiar pare ca are nevoie sa-i povestesc un lucru (orice!) sau sa-mi dau cu parerea despre acel ceva? Poate daca ma destanui, va prinde incredere in mine si-mi va povesti supararile ei ca-ntr-un soi de cabinet psihologic in care stai pe o canapea si iti spui framantarile (doar ca eu as fi pe bancheta din spate)?”

Sau poate pentru a te face sofer de taxi, aceasta este prima proba pe care trebuie sa o dai. Nici faptul ca detii permis de conducere nu ar surclasa capacitatea ta de a plictisi clientul care de abia asteapta sa coboare la destinatie (ca deh, de aia a si urcat). Poate ca au impresia ca, de fapt, tu te-ai urcat in masina lor nu pentru a te folosi de ei ca mijloc de transport platit ci pentru a-i asculta?

Generalizarile sunt nedrepte. De aceea, voi preciza ca am gasit si 3% soferi care pur si simplu isi vedeau de treaba lor, lasandu-ma pe mine in lumea mea (uneori roz, alteori mai putin).

De obicei, in cazurile intalnirii cu un sofer “vorbaret”, cea mai strategie pe care am gasit-o pana acum este sa vorbesc la telefon. Nu conteaza cu cine sau ce. Important e sa o faci, astfel incat sa inteleaga ca esti deja “luat” ca partener de discutie :)). Problema e cand nu ai chef sa comunici, cand de abia astepti sa ajungi acasa, gandindu-te la perna pufoasa de care te-ai despartit atat de greu dimineata (ei bine, aia chiar a fost o despartire urata).

Sunt foarte curioasa daca altii au fost mai inventivi si au gasit alte strategii de evitare 🙂

Advertisements

2 thoughts on “Taxiul, noua forma de terapie psihologica?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s