Unde esti copilarie?

Imi e dor de mine, de copilul care am fost.

De copilul care se juca vara prin praful ulitelor, care uita de ora de masa, care pierdea notiunea timpului jucandu-se “Castelul”, “Frunza” sau “Ratele si Vanatorii”, care nu se gandea la ziua de maine, care se bucura de fiecare adiere de vant, care plangea cand cadea cu bicicleta. Dar care se ridica, scuturand praful de pe el si pornea din nou.

Imi e dor de copilul care simtea ca ii explodeaza inima de emotie cand simtea nisipul la inceputul verii, care nu respira cand atingea apa marii.

Nu exista sentiment mai frumos ca atunci cand coboram din masina la mare, simtind mirosul sarat al marii, pasind pe nisipul gronjos si alergand spre marea care parea atat de indepartata si eu atat de nerabdatoare.

Eram copilul care alerga catre mare, care uita sa iasa din valurile sale.

Pe uscat ma puteau astepta toate bogatiile lumii. Le as fi dat pe toate pentru inca o jumatate de ora in apa, jucandu-ma.

“Copilul care alearga catre mare, Macar odata-n viata sa mai fii”

 

 

 

Advertisements

One thought on “Unde esti copilarie?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s